Imi urasc parintii, am spus-o si cu asta basta. De ce ii urasc? s-o luam cu inceputul.
Parintii mei sunt unici, nu in sensul bun al cuvantului... Sunt genul de parinti care promit "daca iei premiul I iti luam bicicleta/ te lasam in tabara/ bla bla bla". Opt ani la rand am luat premiul I, n-am bicicleta, in tabara nu m-am dus; motivatia a fost urmatoarea : "daca te plimbi cu bicicleta si faci accident? daca te imbolnavesti in tabara?". Mdah. Sa continuam, sunt genul de oameni care nu mi-au zis niciodata "suntem mandri de tine ca ai facut cutare lucru bine". Nuuuuuuu!!!! Intotdeauna ai avut grija sa speculeze greselile cele mai mici si sa mi le bage pe gat iar si iar. Cati parinti isi numesc copilul ratat si-i spun ca n-o sa ajunga nimic in viata? Sau din cauza unei restante iti scot ochii toata vara?
Cati parinti cauta cele mai neverosimile motive de cearta si dupa aia (daca incerci sa-ti iei apararea) iti spun ca tu esti cel obraznic/nesimtit/nerecunoscator, ca i-ai dezamagit din toate punctele de vedere si ca nu o sa iasa nimic bun din tine cand o sa fii mare?
Stau si ma intreb : daca eram mai proasta erau mai multumiti? Daca eram genul de fata care vine gravida acasa fara sa stie cine e tatal erau multumiti? Daca functionam pe baterii, nu mancam si nu ceream bani pentru diverse motive erau multumiti? Ce trebuie sa fac ca sa fie multumiti naibii odata?
Am ajuns sa-mi doresc sa-i omor in somn (poate am probleme grave, poate nu) sau sa-mi doresc sa moara mai repede ca sa scap de toate reprosurile lor. Vreau sa ma duc in alta parte numai sa nu-i mai aud.
Deci parintii mei, nu datorita voua sunt azi ceea e sunt. Voi mereu m-ati vazut ca o ratata care habar nu are pe ce lume traieste. Eu cred ca voi nu stiti in ce lume traiti. Habar nu aveti de cele mai elementare notiuni de comunicare sau psihologie, care tin de bun simt. Daca as avea nevoie sa vorbesc cu mama in toiul noptii, n-as obtine decat o injuratura. ATAT. Daca am o problema grava nu ma pot baza decat pe mine. Asa ca parintii mei, ar fi bine sa inchideti gura pentru ca nu ma cunoasteti deloc. Iar de la anul nu mai vin acasa, chiar de o fi sa dorm intr-un canal.
Nu sunt o ratata, nici o nesimtita. Sunt fata voastra care mai face greseli, dar voi niciodata n-ati fost in stare sa vedeti dincolo de asta. Sper sa ne despartim cat mai curand.
Coucou
-
Oh, non! La mangouste vient de se rendre compte que presque tous ses
voisins sont quittés leurs maisons!!! Vraiment, vous etes où tous? La
mangouste n’a pl...
Acum 11 ani
Postări
14 comentarii:
citind acest articol in capul meu s-a intarit si mai bine ideea ca parinti mei sunt cei la care multi au visat.
e grav ca exista parinti care nu stiu sa-si aprecieze copii, e grav ca exista parinti care isi dadacesc copii pana la varste inainte.
consider ca un copil reflecta "munca" parintilor, un copil ajunge sa devina ceea ce au vrut ei sa devina, chiar ei prin atitudinea lor extreme il pot transforma in "mostru".
pe ei cine ii trage la raspundere atunci cand gresesc in educarea propriului copil? nimeni.
Nu pot decat sa le multumesc alor mei ca sunt ceea ce sunt.
In rest,nu'mi permit sa comentez.
Am citit postul tau si regasesc in parintii tai niste oameni care doresc ca fiica lor sa realizeze ce ei nu au realizat. Din cauza asta sunt mereu exigenti, nu au cuvinte de imbarbatare, de sprijin. In subconstientul lor sunt nemultumiti de lipsa de-a lungul vietii a unor posibilitati si oportunitati. Vazind ca propriul lor copil nu exploateaza ofertele si oportunitatile pe care le au azi, la nivelul dorit de ei, sunt mereu nemultumiti si frustrati. Incearca sa discuti cu ei in liniste sau cu furie si vei vedea ca se vor trezi si se vor schimba.
Ideea de parasi caminul nu este o solutie. Niciodata nu stii ce surprize iti ofera viata si necazurile prin care (doamne fereste) ar trebui sa treci ar fi insurmontabile fara a avea familia alaturi.
ada.... ori dispui de o incredibila capacitate de a empatiza, ori ai trecut prin acelasi lucru. in caz de nu, mai bine nu judeci situatia si o iei asa cum e. daca am ajuns sa postez asta pe un blog, nu crezi ca au fost toate resursele de comunicare epuizate? deci, citeste fara sa judeci si ia-o ca pe o noua experienta de viata.
raspunde mai cu cap, nu are nimeni cum sa stie exact ce se intampla, ce ai zis tu aici e doar o chestie de suprafata. probabil daca ai putea sa intri si mai mult in detalii atunci lumea ar si cat de grav e sau nu e.
imi plac posturile tale. succes!
Legătura dintre părinţi şi copii e ceva "de dincolo de noi". Nici părinţii, nici copiii nu o pot înţelege în limitele ego-ului lor. Dar în general oamenii se limitează la ego; şi apar conflicte fără substanţă, conflicte care ocolesc substanţa.
Suntem trup şi suflet, avem părinţi pămînteşti şi Tată Ceresc. După cum viaţa înseamnă unitatea dintre sufletul şi trupul nostru, tot astfel înseamnă şi unitatea dintre părinţii pămînteşti şi Tatăl Ceresc.
cu cat citeam mai mult cu atat credeam mai mult ca vorbesti despre parintii mei... bine ca macar de la anul pleci. eu am 16 ani si nu stiu ce sa fac, nu stiu daca ii mai suport inca 2 ani.
scuze, nu am vazut data. deci pana acum ar fi trebuit sa fi plecat de acasa...o sa ma caut continuarea, daca ai scris-o, daca nu, ar trebui sa revii cu niste detalii.
hello !
ma regasesc in descrierea familiei tale ; eu am o mama si o bunica ce nu le mai suport , am trait in aceeasi casa de 15 ani , si parca nu mai suport .... tot timpul ma injura .. uneori mama foloseste forta bruta ,crezand ca voi primi o lectie ...
Cel putin tu nu ai o mama cu carnet rosu ..m-am saturat de atatea restrictii ...de parintii astia de cacat .. imi vine sa`i omor lent ... sa vad cum sufera ,apoi sa ma cheme in ajutorul lor .. sa-mi spuna ca le pare rau si eu sa le rad in nas si apoi sa moara x~(
Salut ma numesc Catalin am 13 ani si sunt in clasa a 8-a cum spune fata care a deschis topicul ... de la sedinte ...cu tatal meu ma intelg perfect dsedinta dupa sedinta vorbin analizam ce se intampla si urmatoarea sedinta verifiaca evolutia mea daca nu si nu iar analizam iar imi spune in ce ar trebui sa ma schimb asa se face treaba cu tata ...dar mama.....heh mama urla cat o tine gura ca , copilul ei nu este cum ar trebuii ca nu stie ce sa mai faca , ca eu am luat-o pe aratura si i-am spus "Mama , nu ai cum sa fii si cuminte si istet si silitor ...(Sunt baiat in PLM)" deci sper ca se vor schimba in urmatorii 3 4 ani:)) iar tu cea de deasuprar frate sunt parinti...ne vor doar binele chill out...niciodata nu o sa iti vrea raul esti sange din sangele lor....Dumezeu nu t-i i-a dat degeaba sunt parintii tai cu un scop :0
ma regasesc in mare parte in ceea ce ai scris tu..stiu cum e..si eu ii urasc :(
Citind ceea ce ai scris imi regasesc parintii in descrierile tale. Cateodata ma intreb, de ce nu pot sa fie normali? De ce alti copii au avut parinti buni, rabdatori, care tineau la ei. Mereu ma intreb ce am facut ca sa ma aleg cu ei. Pur si simplu nu ii mai suport. Desi am numai 14 ani mi-am propus sa scap de ei cat mai repede cu putinta. Si jur pe orice ca o data plecata nu ma mai intorc. Este trist ca niste oameni lipsiti de caracter ajung sa creasca copii. Si imi este jena cand vad ca realizez anuminte lucruri pe care ei nu le pot realiza. Chiar nu au valoare morala!!! Sunt copil la 14 ani si gandesc mult mai logic, decat ei care totusi au o varsta. Habar nu am de ce au mai facut copii de vreme ce nu sunt in stare sa ii creasca. Nu imi amintesc nici macar o imbratisare, o vorba buna, o incurajare spusa de la ei. Tot ceea ca imi spun sunt critici cu car eimi scot ochii ori de cate ori au ocazia? Ei nu inteleg ca nu sunt perfecta? Eu de cate ori i-am iertat? Lor le este greu?!
E chiar foarte trist sa vad ca exista astfel de oameni si imi promit ca familia pe care o voi avea sa nu fie ca aceasta.
De ce toti spuneti ca abia asteptati sa faceti 18 ani? Si eu sunt intr-o situatie foarte aiurea cu ai mei ... am aproape 19 ani ... bun. Unde sa plec? Unde sa ma mut? Credeti ca daca faceti 18 ani o sa aveti libertate? O sa va puna conditia ca daca nu faceti cum spun ei sa va faceti bagajul si sa plecati din casa lor.Dar unde??
...Si eu sunt in aceeasi situatie...de multe ori mi-a trecut prin cap sa plec de acasa , dar m-am gandit mai bine si asta nu e o solutie...mie imi va fi mai rau...cu tata nu ma inteleg prea bine...mai bine spus aproape deloc. Am 18 ani si am prieten de un an jumate si nici acum nu vrea sa accepte faptul ca eu ies cu un baiat si ca dupa ce termin liceul ma mut la el...orice fac nu e bine ...orice spun inseamna ca comentez pt ei ... numai pot...sunt doar o servitoare o sluga si pt surorile mele mai mici si pt toti ,,, dar sentimentele mele nu conteaza pt ambii parinti ( mama mai tine cont putin dar tata deloc)... ce sa fac ??? dati-mi un sfat va rog...am ajuns sa cred ca eu consum oxigen degeaba...din cauza lor tot timpu is stresata...spuneti-mi ceva util sa pot sa mai scap de gura lor...
Trimiteți un comentariu